Se întoarce** „Dulăul”?

Redactor:
Gigi Stancu
Se întoarce**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Deși a fost alungat de George Copos de la Rapid, Viorel Hizo
este ținut în anturajul echipei de către Lutz Stache, care
intenționează să-l aducă pe „Dulău” înapoi dacă va ajunge, până la
urmă, proprietarul clubului.

Cei doi au făcut și un pas în acest sens și s-au întâlnit ieri în
particular la un hotel din București, unde germanul se cazează
atunci când vine în România. Hizo și Stache s-au întreținut cu
ajutorul unui translator timp de aproximativ o oră, iar după
întâlnire fostul antrenor al Rapidului s-a întors la Sibiu, negând
că ar fi discutat despre fotbal sau despre club cu omul de
afaceri.

„Eram în trecere prin București, domnul Stache m-a invitat
la o cafea și era nepoliticos să-l refuz. N-am vorbit însă despre
fotbal sau despre Rapid cu dânsul”
, a afirmat
„Dulăul”.

Mai puțin secretos a fost însă Lutz Stache, care a recunoscut că au
discutat despre fenomen, dar n-a vrut să dezvăluie nici el
subiectul principal.

Copos a avut „spion” la
întâlnire

Se pare totuși că Stache a vrut să afle de la Hizo ce se întâmplă
cu adevărat în acest moment la Rapid și care a fost motivul
plecării sale. Apoi, afaceristul neamț i-a propus fostului antrenor
al „feroviarilor” să revină în Giulești dacă va reuși cumpărarea
clubului de la Copos, fie într-o funcție de conducere, fie din nou
pe banca tehnică. Întâlnirea dintre Stache și Hizo n-a putut scăpa
însă de ochiul vigilent al lui George Copos, care l-a trimis la
locul faptei pe post de „spion” pe secretarul general al clubului,
Alexandru Niculescu, care avea sarcina precisă de a-i raporta
patronului cine intră și cine iese de la discuțiile cu
neamțul!

„Am o părere despre conflictul
Copos-Hizo, dar, momentan, o țin doar pentru
mine”

Lutz Stache, om de afaceri

„Domnul Hizo este un om pe care îl
apreciez mult și care cunoaște foarte bine fotbalul românesc. Nu
exclud o eventuală colaborare cu dânsul dacă închei afacerea cu
George Copos”

Lutz Stache, om de afaceri

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Ce înseamnă dacă mori în vis? Răspunsul experților în somnologie
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a teatrului
Marea actriță a României a murit, lăsând un gol imens. A fost o legendă a teatrului
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×